In fiecare an avem aceeasi problema cu profesorii din scolile in care invata copiii nostri. Acestia ne obliga sa cumparam calendarele Crucei Rosii care costa in jur de 2-3 lei. Nu pricep de ce o donatie are caracter obligatoriu, si de ce noi, ca fundatie suntem obligati sa donam unei alte fundatii. Sunt atatea familii pentru care si cei 2 lei pe care ii dau pe acel calendar au o mare importanta – reprezinta painea pe ziua respectiva. Nu spun, doamne fereste, ca nu trebuie sa donam, ci ca nu trebuie sa fim obligati sa donam. In cazul nostru, intrebarea pe care am pus-o de fiecare data cand m-am confruntat cu aceasta situatie a fost “Dar de ce nu ne doneaza Crucea Rosie noua acesti bani?”
Unul din dirigintii copiilor i-a spus acestuia ca este obligatoriu sa il cumpere. Cand copilul i-a spus ca noi nu dam acesti bani, aceasta i-a raspuns “Dar cei de la fundatie primesc bursa ta? Nu ma intereseaza, sa plateasca din bursa!”Cand copilul mi-a povestit am mers personal la scoala unde acesta invata sa discut cu doamna diriginta. Aceasta a avut tupeul sa imi spuna si mie acelasi lucru. As vrea sa o intreb pe doamna diriginta cum creste dansa un copil cu 40 de lei pe luna? Daca cu 40 de lei pe luna poate sa ii cumpere copilului haine, rechizite, mancare, jucarii etc. ii promit ca ii voi cumpara toate calendarele Crucii Rosii.
Trec in fiecare zi pe la intersectia strazii Fundeni cu Colentina. Si am observat ca in fiecare seara si dimineata cerseau doi copii, unul cam de 12-13 ani si celalalt mic, in jur de 1 an, maxim 2. Dupa mai multe saptamani in care cei doi copii erau permanent la cersit m-am hotarat sa sun la Telefonul Copilului, in speranta ca acestia vor fi ajutati. Am asteptat sa ii vad acolo si am sunat. Mi-a raspuns destul de repede un functionar al DGASPC-ului care mi-a inregistrat sesizarea. Dupa aproximativ o ora cei doi copii nu se mai aflau la “locul de munca”.
Curioasa sa aflu ce s-a intamplat m-am interesat de soarta celor doi si am aflat ca cei de la DGASPC nu au avut o masina disponibila asadar s-au deplasat la fata locului cu tramvaiul. S-au apropiat de cei doi, i-au intrebat ce fac acolo, iar acestia au fugit. Si asa s-a incheiat cazul. Cei drept, dupa aceasta intamplare nu i-am mai vazut pe cei doi cersind in acel loc. Probabil si-au schimbat doar locul. Am mai aflat de asemenea ca cei doi erau “clienti” vechi, prin urmare nu mai meritau eforturile facute de asistentii sociali ai DGASPC. Deci in Romania chiar poti fugi de lege, la propriu.
In urma cu o saptamana am facut o programare pentru o audienta la directorul general al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) . Am vorbit cu directorul economic, care mi-a spus sa vin urmatoarea saptamana, cand va fi si directorul general, care la momentul respectiv se afla in concediu medical (probabil intr-o vacanta bine meritata, dupa atata munca). Trebuia neaparat sa discutam cu acesta, in joc fiind viitorul unui numar considerabil de copii. In ziua in care aveam programata audienta, am sunat cu o ora inainte la secretariatul directorului general pentru confirmarea programarii. Dupa ce am ascultat robotul DGASPC-ului de nenumarate ori, am reusit intr-un final sa vorbesc cu o secretara. Aceasta mi-a spus ca putem veni fara nici o problema, programarea fiind inca valabila. Ne-am deplasat la sediul DGASPC, trei persoane: eu, directorul institutiei la care lucrez si asistenta directorului. Am ajuns acolo cu sperante foarte mari, gandindu-ne ca este ziua in care vom realiza ceva, ca vom reusi intr-un fel sa ajutam acesti copii nevinovati. (mai mult…)