Sirul intamplarilor penibile a continuat si astazi in incercarea de ajunge sa vorbesc cu domnul director al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC). Am mers dimineata pentru a discuta macar cu directorul economic, dat fiind faptul ca el a fost cel cu care am discutat initial. Bineinteles ca se afla din nou in biroul directorului general, care si astazi era prea ocupat sa imi ofere cateva minute din timpul sau pretios. I-am explicat secretarei despre ce este vorba.Aceasta mi-a lasat impresia ca intelege gravitatea lucrurilor. A incercat sa vorbeasca cu domnul director insa acesta a refuzat inca o data sa ma primeasca. Curios este faptul ca in fata biroului acestuia asteptau fel de fel de oameni, de la pensionari, oameni cu dificultati financiare, rromi etc., iar domnul director era dispus sa ii primeasca pe toti, in afara de mine. Am mers apoi la biroul doamnei director adjunct, insa aceasta nu era. Secretara mi-a spus ca este la spital, pentru o ecografie. Apoi a adaugat “Oricum, de cand e insarcinata vine tarziu la servici.” Nemaiavand alte optiuni am plecat. M-am reintors insa la ora indicata de secretara, pentru a vorbi cu doamna director adjunct. Ajunsa la locul cu pricina am aflat ca aceasta nu mai vine deloc si am fost sfatuita foarte amabil sa plec, pentru ca nu am cu cine discuta problema mea. Ajunsa la capatul rabdarii, am rugat-o pe secretara sa imi faca o alta programare, insa raspunsul ei a venit foarte prompt: “Oricum nu veti reusi sa vorbiti cu domnul director!” Atunci am inteles ca de fapt, domnul director nu vroia sa vorbeasca cu noi. I-am spus secretarei ca voi face o programare, si apoi inca una si inca una, pana cand domnul director ma va primi. Fara sa spuna un cuvant a intrat in biroul directorului pentru a-i duce cafeluta, insa a luat si biletul cu numele meu. A iesit si mi-a spus: “Asteptati, va primeste azi”. Asteptand pe scaunul din fata biroului mi-am dat seama ca singura modalitate prin care poti ajunge la astfel de oameni este prin a pierde ore intregi in fata birourilor si sa ii faci sa inteleaga ca nu vei renunta. Cred sincer ca asta este strategia lor: sa te puna pe drumuri iar si iar, pana renunti singur, satul de toata alergatura.
Dupa inca o ora de asteptare am fost poftita in birou. Domnul director mi-a acordat fix trei minute sa vorbesc despre problema cu care ne confruntam, apoi mi-a oferit cartea de vizita si m-a condus pana la usa, promitandu-mi ca va veni el urmatoarea zi la noi. Fascinant este faptul ca domnul director era la curent cu toate detaliile problemei noastre si pur si simplu nu a vrut sa ne primeasca. Nu stiu in ce fel a gandit problema, daca a considerat ca ignorandu-o va disparea, sau se va rezolva de la sine.
Tupeul si nesimtirea sunt insa incredibile. Dupa ce cu o zi inainte a sarbatorit, iar noi am asteptat degeaba pe hol, domnul director mi-a spus ca la 10 a.m. a parasit cladirea DGASPC, desi ieri in jurul orei 13:00 era mare petrecere in biroul acestuia. Cand i-am spus ca secretarele mi-au spus ca este dar ca nu poate fi deranjat, raspunsul acestuia a fost: ” Aiureli, nu stiu ce vorbesc!” Mai departe, toate cuvintele sunt de prisos.
Acum, asteptam cu nerabdare (ne)vizita domnului director.
Acestui “domn director” cred i-ar prinde bine o vizita de la un post de televiziune si cred ca numai asa problema se v-a rezolva .Tot mai multe cazuri ,vedem in fiecare zii care patesc la fel dar au curajul sa apeleze la o echipa de filmare si asa informatia ajunge exact la urechile care trebuie ,apoi acest “domn director” nu cred ca v-a mai functiona cu acest nume de”director” asta e parerea mea si cred ca v-ar prinde bine doamna Catalina ,numai ca trebuie sa aveti curajul ,numai asa poate problema se v-a rezolva…..
Comentariu de Antonio — Aprilie 17, 2009 @ 14:54