M-am gandit sa va povestesc ce s-a mai intamplat cu domnul director al DGASPC, in cazul in care sunteti curiosi. Am asteptat sa se faca ora 12 si m-am gandit sa il sun, sa ii reamintesc despre vizita pe care a promis ca ne-o va face. Am sunat la unul dintre numerele de telefon ale domnului director unde mi-a raspuns o doamna, exasperata ca de trei ani primeste telefoanele unor persoane care il cauta pe acesta. Am sunat la cel de al doilea numar si spre surprinderea mea, mi-a raspuns domnul director. M-a asigurat ca va veni chiar in ziua respectiva si ca ma va suna cu jumatate de ora inainte sa vina. Si am asteptat, si am asteptat si pana la urma s-a facut opt seara si noi am obosit de atata asteptare si domnul director nu si-a facut aparitia. Insa nu ai ce sa-i reprosezi – este foarte manierat si diplomat si niciodata nu spune nu, insa probabil nu va calca prea curand pragurile fundatiei noastre. Insa nici eu nu am de gand sa renunt atat de usor, il voi suna si maine, si poimaine, si in ziua de Pasti ( glumesc). Daca nu reusesc sa il aduc la noi, macar sa il stresez. Cam atat in privinta acestui subiect. Va tin la curent daca apar noutati.
Aprilie 17, 2009
Profesorii si Crucea rosie
In fiecare an avem aceeasi problema cu profesorii din scolile in care invata copiii nostri. Acestia ne obliga sa cumparam calendarele Crucei Rosii care costa in jur de 2-3 lei. Nu pricep de ce o donatie are caracter obligatoriu, si de ce noi, ca fundatie suntem obligati sa donam unei alte fundatii. Sunt atatea familii pentru care si cei 2 lei pe care ii dau pe acel calendar au o mare importanta – reprezinta painea pe ziua respectiva. Nu spun, doamne fereste, ca nu trebuie sa donam, ci ca nu trebuie sa fim obligati sa donam. In cazul nostru, intrebarea pe care am pus-o de fiecare data cand m-am confruntat cu aceasta situatie a fost “Dar de ce nu ne doneaza Crucea Rosie noua acesti bani?”
Unul din dirigintii copiilor i-a spus acestuia ca este obligatoriu sa il cumpere. Cand copilul i-a spus ca noi nu dam acesti bani, aceasta i-a raspuns “Dar cei de la fundatie primesc bursa ta? Nu ma intereseaza, sa plateasca din bursa!”Cand copilul mi-a povestit am mers personal la scoala unde acesta invata sa discut cu doamna diriginta. Aceasta a avut tupeul sa imi spuna si mie acelasi lucru. As vrea sa o intreb pe doamna diriginta cum creste dansa un copil cu 40 de lei pe luna? Daca cu 40 de lei pe luna poate sa ii cumpere copilului haine, rechizite, mancare, jucarii etc. ii promit ca ii voi cumpara toate calendarele Crucii Rosii.
Aprilie 15, 2009
Gaura neagra
Acum stiu ce anume ma impresiona la acest copil . Contrar varstei sale fragede, avea o tristete adanca, care I se reflecta in ochii, care ii era marcata pe figura. Aceasta batranete premature, la numai cei 4 ani ai sai il facea diferit. Privirea lui era cea a unui copil imbatranit, care parca trecuse prin cele mai mari incercari ale vietii. Stia unde locuieste. Locuia in “gaura”, unde nu-I placea pentru ca era mereu intuneric. Mancarea ii parea buna, chiar daca manca doar o masa pe zi la o cantina sociala. Masinuta lui galbena, fara o roata il acompania peste tot. Dormise la pranz – in tramvai. Vroia sa vada copii, sa se joace impreuna cu alti copii, sa fuga de bezna din gaura. Avea ochiii inchisi la culoare si privirea lui era patrunzatoare, ca si cum cauta in interlocutor ajutorul de care avea nevoie. Nu stia unde e mama lui. Intr-o zi s-a trezit si a realizat ca mama nu mai este. Disparuse brusc din viata lui si incepuse o noua viata. Si el trebuia sa o continue pe a lui fara mama, fara casa, locuind impreuna cu tata intr-un canal. Si bezna nu se mai termina.
Tara arde si baba se piaptana (partea a doua)
Sirul intamplarilor penibile a continuat si astazi in incercarea de ajunge sa vorbesc cu domnul director al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC). Am mers dimineata pentru a discuta macar cu directorul economic, dat fiind faptul ca el a fost cel cu care am discutat initial. Bineinteles ca se afla din nou in biroul directorului general, care si astazi era prea ocupat sa imi ofere cateva minute din timpul sau pretios. I-am explicat secretarei despre ce este vorba.Aceasta mi-a lasat impresia ca intelege gravitatea lucrurilor. A incercat sa vorbeasca cu domnul director insa acesta a refuzat inca o data sa ma primeasca. Curios este faptul ca in fata biroului acestuia asteptau fel de fel de oameni, de la pensionari, oameni cu dificultati financiare, rromi etc., iar domnul director era dispus sa ii primeasca pe toti, in afara de mine. Am mers apoi la biroul doamnei director adjunct, insa aceasta nu era. Secretara mi-a spus ca este la spital, pentru o ecografie. (mai mult…)
Aprilie 14, 2009
Cum poti strange bani in Romania?
Daca stau sa citesc bine titlul imi dau seama ca intrebarea este prost pusa. Se pot strange bani in scop caritabil in Romania? Asa ar trebui reformulata intrebare. Raspunsul este foarte simplu : NU. Noi nu avem o educatie in acest sens, nu stim ce inseamna sa il ajutam si pe cel de langa noi, care se afla in nevoie. In ultima perioada am trimis o gramada de mailuri unor persoane/organizatii mai mult sau mai putin cunoscute, in incercarea de a strange bani pentru o cauza nobila. Am asteptat cu nerabdare un raspuns, unul singur, insa degeaba. Nimeni nu este interesat, mai ales in mijlocul acestei psihoze provocate de criza financiara, sa ofere si altor putin din cat au. Toti tin cu dintii de avutiile lor si nici macar nu se obosesc sa trimita un raspuns, fie si negativ. Primesti un raspuns doar daca ai ceva de dat in schimb. Altfel…de ce ar fi interesati de soarta unor copii? Pana si profesorii copiilor considera ca acestia sunt ai nostri, ca noi suntem in intregime responsabili de comportamentul lor, de bunastarea lor etc. Important e ca pe ei sa nu ii deranjeze. Am insa noutati pentru toti acesti oameni: acesti copii sunt ai intregii societati, nu numai ai nostri. Intr-o lume ideala, ar trebui sa ne implicam toti, sa incercam cu totii sa ajutam. Doar asa se va schimba ceva. Altfel…o mana de oameni nu va putea face schimbari esentiale.